Etica animalului mort

Dorin Mureşan — Gestul animalului mort
Colecţia √7
Editura Herg Benet Publishers, Bucureşti, 2012
212 pagini

 

Dorin Mureşan e ieşean prin născare şi clujean prin adopţie, absolvent al Facultărţii de Filosofie a Univesităţii Babeş-Bolyai. Foarte frumos până aici. Pe coperta a patra a celui mai recent volum al său, Gestul animalului mort, autorul e aşezat de Ştefan Bolea în galeria unor Bukowski şi Miller, lăsându-ne să credem că ne aflăm în faţa unui roman decadent şi luxurios. Nu voi comenta exuberanţa unei astfel de receptări, pentru că nu autorul e vinovat că exegeţii săi se entuziasmează uşor, însă trebuie să afirm că lucrurile nu stau deloc aşa cum ne sunt ele înfăţişate.

Scheciurile volumului par aruncate în carte într-o ordine aleatorie, nelăsându-i cititorului posibilitatea de familiarizare şi empatizare cu micro-drama personajului principal.

Structurat în patru capitole („Păsări”, „Ştef”, „Imosecs” şi „Vântul”), romanul este o colecţie nestructurată de episoade biografice şi inserţiuni filosofice. Prima parte a cărţii abundă în astfel de micro-panseuri (majoritatea demne de luat în seamă şi asupra cărora merită să reflectezi), asociate cu secvenţe din viaţa anostă a personajului principal. Aflăm cum şi-a petrecut copilăria, cum l-au atras mereu cărţile şi cum s-a simţit mereu foarte bine în preajma lor, cum a încercat să se ridice deasupra cunoştinţelor asimilate prin lectură şi să le folosească într-un proiect lăudabil de perfecţionare a sinelui. Miza pare, la început, a sta în intenţia de a creiona destinul unui căutător de sens într-o lume castrată de semnificaţii. Nimic original, nimic periculos. Însă, pentru că romanul trebuia să cuprindă şi reversul, adică reflectarea fidelă a căderii într-un infern urban, ne întâlnim şi cu ipostazele high ale naratorului. Nu lipsite de un oarecare farmec şi dramatism (există în carte pasaje care se citesc febril şi cu interes), tablourile decăderii fizice şi psihice completează stângaci o biografie mai degrabă inofesivă. Personajul principal se căsătoreşte, face copii, însă recuperarea asiduă a timpului socotit „pierdut” se face printr-o imersiune voluntară în păcatul desfrâului şi al abuzului de alcool şi alte fericiri. Eroul nostru trăieşte „la limită”, păstrând, totuşi, aparenţa unei vieţi sănătoase şi corecte. Desele acuplări ocazionale sunt, fireşte, inevitabile, pentru că genul acesta de personaj nu-şi poate rata predestinarea. Romanul e, aşadar, plăcut citirii, antrenant şi scris cu vizibile dexterităţi şi metode de captare a atenţiei, însă îi lipsesc ritmul, forma şi coerenţa. Scheciurile lui (că, în fond, cam despre asta e vorba) par aruncate în carte într-o ordine aleatorie (ca să nu mai spun că, în veritabil stil cortazarian, partea a doua a cărţii are „capitole” numerotate haotic, ca în celebrul „Şotron”), nelăsându-i cititorului posibilitatea de familiarizare şi empatizare cu micro-drama personajului principal.

Lucrurile stau însă foarte prost – şi o spun pe şleau – în privinţa stilului. Din punct de vedere literar, există în carte zeci de exprimări nefericite, care au un efect involuntar comic şi care, din această cauză, întrerup brutal fluxul narativ, obligându-ne să ne „resetăm” după fiecare astfel de eroare stilistică şi de preţioasă inadecvare la fond. Dau câteva exemple: „M-am trezit bun, adulmecând cu poftă aroma arhetipală (!) a tocăniţei de porc” (p.32), „Mestecă lung, desfătându-se cu gustul rupestru (!) al mujdeiului” (p.36), „sicriul împrăştia ineluctabil cumplita duhoare” (p.38), „am întors apoi privirea către faţa cu aspect important (!) a poliţistului” (p.176), „În acel moment am căzut în mine ca într-un abis de rahat” (p.181), „i-am tras (chiloţii – n.m.) în jos, aşa cum făceam cu aparatul acela de tăiat gresie care aluneca lubric pe cele două bare de inox” (p.194), “Ea mi-a desfăcut cureaua şi a început să ciugulească cu degetele lungi fărâme genitale (?!) din corpul meu” (p.199), „Vaginul puţea ca o gheenă a dorinţei” (p.199) etc.

Făcând abstracţie de aceste derapaje, din cartea lui Dorin Mureşan rămâne doar scheletul sumar al unor teme care, tratate într-un mod mai apăsat, ar fi putut transforma Gestul animalului mort într-un roman de toată isprava.

Despre Dan-Liviu BOERIU

Dan-Liviu BOERIU a scris 4 articole în Revista de suspans.

Dan BOERIU s-a născut la 11 decembrie 1981. Absolvent de Drept (2004) şi „semi-absolvent” de Ştiinţe politice. Debut cu poezie în revista Familia în 2005. Ulterior am publicat proză în aceeaşi revistă („Colecţionarul de praf” – 2007, „Insomnii diurne” – 2009). Debut eseistic în Luceafărul („Retorica diferenţei” – 2005). A participat la ediţia orădeană a festivalului „Primăvara poeţilor” – 2007. Invitat al emisiunii radiofonice „Mai citeşte o carte!” (Radio Transilvania, realizator Mircea Morariu), unde a prezentat texte apărute pe blog – 2010. Editorialist la defunctele publicaţii Impact (2004) şi Ziarul Primăriei Oradea (2006). „Columnist” la Jurnal bihorean, deţinător al rubricii săptămânale „Cu cărţile pe faţă” (2007-2008). Scrie cronici literare pentru revistele: Familia, Poesis Internaţional, Zona literară, Accente şi Revista de suspans.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *