Erast Fandorin – un tip norocos

Boris Akunin ― Azazel
Traducere de Denisa Fejes
Colecţia Thriller & Mystery
Editura Humanitas
Bucureşti, 2007
332 pagini

 

Boris Akunin (pseudonimul literar al lui Grigori Skartisvili, născut la Tbilisi) este un filolog specializat în cultura şi literatura japoneză, având realizări remarcabile în acest domeniu. În 1998 scrie primul volum din seria Erast Fandorin (volum urmat de alte douăsprezece, din câte ştiu, dintre care în română au fost traduse patru până acum). Acest prim volum, Azazel, marchează începutul a ceea ce avea să devină o serie cu un succes răsunător şi îi va aduce lui Akunin celebritate internaţională, iar eroului său, Erast Fandorin,  accesul în galeria detectivilor de elită, alături de Sherlock Holmes, James Bond sau Hercule Poirot.

Erast Fandorin este un erou atipic. Nu din cauza spaţiului şi a timpului în care acţionează, ci deoarece este doar un tânăr naiv de 20 de ani ale cărui aspiraţii şi idealuri îi depăşesc cu mult, cel puţin iniţial, posibilităţile reale.

Mărturisesc că am fost reticent când am început să citesc Azazel. O carte poliţistă rusă, scrisă de un autor de care nu mai auzisem şi având un titlu care mă trimitea cu gândul la o intrigă cu accente mistico-religioase… nu suna tocmai tentant. Dar conjunctura şi dimensiunea relativ modestă a cărţii (dacă nu îmi place, măcar o termin repede) au fost hotărâtoare. Şi iată-mă acum, aşteptând cu nerăbdare apariţia următorului volum din serie. O dovadă în plus că, nu-i aşa, aparenţele sunt înşelătoare…

Erast Fandorin este un erou atipic. Nu din cauza spaţiului şi a timpului în care acţionează (Rusia ţaristă din 1876), ci deoarece este doar un tânăr naiv de 20 de ani ale cărui aspiraţii şi idealuri îi depăşesc cu mult, cel puţin iniţial, posibilităţile reale. L-aş descrie mai degrabă ca fiind un hero wannabe, care are norocul – sau ghinionul – de-a fi implicat într-un caz de proporţii uriaşe. Pe parcursul derulării cazului, Fandorin se maturizează, învaţă repede „din mers” şi este ajutat de o doză substanţială de noroc. Erast este în unele situaţii doar un om aflat în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Un erou „clasic” ar fi ieşit din respectivele situaţii prin acţiuni explozive şi spectaculoase, de-a dreptul cinematografice. Dar Erast scapă, mai mult sau mai puţin palpitant, însă neapărat datorită unei răsturnări de situaţie de ultim moment care nu poate fi definită altfel decât noroc pur. Şi asta îl face uman, dând în acelaşi timp credibilitate acţiunii (eu, unul, prefer norocul în locul unui Rambo care omoară o sută şi unu de adversari reuşind să scape fără cea mai mică zgârietură).

În sfârşit, câte ceva despre cazul în sine: ceea ce iniţial pare o simplă sinucidere îi atrage atenţia lui Fandorin, care are anumite suspiciuni legate de victimă şi de circumstanţe. Suspiciunile îi vor fi confirmate de o serie de evenimente, inclusiv de o crimă la care Fandorin este martor. Apar noi piste, noi personaje sunt implicate, iar Fandorin va trebui să meargă pe urmele cazului până la Londra şi apoi înapoi în Moscova, şi va interacţiona cu o varietate de personaje atât din înalta societate, cât şi din mahalalele promiscue înţesate de caractere dubioase. Rezultatul anchetei va fi descoperirea unei conspiraţii la nivel înalt, puse la cale de o organizaţie cu numeroşi membri influenţi politic şi social, organizaţie intitulată, aţi ghicit, Azazel.

Tentative de asasinare, urmăriri, ucigaşi plătiţi, situaţii limită şi, bineînţeles, un personaj feminin de care Erast se îndrăgosteşte iremediabil, toate acestea sunt câteva dintre elementele care contribuie la menţinerea alertă a acţiunii romanului. Trebuie amintită şi descrierea societăţii ruse, care în acea perioadă istorică intra, sau încerca să intre, în ceea ce s-ar putea defini drept o stare de normalitate. Finalul este surprinzător şi lasă deschis drumul către cel de-al doilea titlu al seriei, Gambitul turcesc, a cărui acţiune are loc cu un an mai târziu.

Celelalte două volume din serie, pe lângă cele deja amintite, sunt Leviatan şi Moartea lui Ahile, apărute sub egida aceleiaşi edituri.

Dacă aveţi vreo umbră de prejudecată precum am avut eu, sfatul meu este să nu îmi repetaţi greşeala, să lăsaţi deoparte orice idei preconcepute şi să citiţi cu încredere Azazel. Nu este cartea care să ocupe locul întâi în topul preferinţelor personale, însă cu siguranţă merită citită şi vă va face să doriţi să vă îndreptaţi atenţia şi spre celelalte volume.

Despre ROIS Roger

Roger ROIS a scris 31 articole în Revista de suspans.

Născut la 13 iulie 1973 în Oradea, Rois Roger s-a licenţiat în biologie şi chimie. A avut nenumărate joburi, printre care şi acela mai exotic de biolog la Grădina Zoologică Oradea. A colaborat o vreme şi cu editura Aquila şi cu studioul de traduceri Total Record. Actualmente este curator la Zoo Brașov şi traducător freelancer.

Print Friendly

2 Comentarii

  1. Am adorat cartea asta! Am citit-o acum cativa ani si cu toate ca de atunci am citit mai multe romane politiste, “Azazel” e inca pe primul loc pentru mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *