Drumul drept spre Neverland

Neverland_Radu-Gavan

Radu Găvan – Neverland
Editura Herg Benet, București, 2015

Pe Radu Găvan nu l-am întâlnit niciodată în persoană, știu cum arată doar din poze și vocea i-am auzit-o doar de câteva ori, la telefon – toate acestea mi-ar putea îndreptăți bănuiala că el nu există, de fapt, ori că este altfel, poate total diferit de cum s-a prezentat cititorilor. I-am cunoscut însă proza, am avut acest privilegiu, i-am citit-o dinainte ca ea să ajungă la public, așa cum mi-a fost clar că merita și că până la urmă o va face. Cunoașterea aceasta sunt încredințat că e mai importantă, mai adevărată decât oricare alta, nemijlocită, până într-atât încât aproape că-mi doresc să amân la infinit întâlnirea personală. Autorul Radu Găvan este, în multe feluri, vocea narativă care lipsea din literatura română a prezentului, iar romanul cu care a debutat la sfârșitul lui 2014, Exorcizat, a demonstrat asta foarte bine, i-a atras atenția cititorior, dar, mai rar lucru, și a confraților. De unde înainte era un anonim poate neîncrezător în destinul său literar, în doar câteva luni a ajuns scriitor recunoscut și apreciat, adică acel Radu Găvan cu care m-am întâlnit eu de la primul contact textual. Exorcizat, un roman dur, necruțător, imposibil de ignorat și scris cu o știință instinctuală a construcției narative, și-a adjudecat pe bună dreptate Premiul Mircea Ciobanu, oferit de Uniunea Scriitorilor din România pentru carte de debut, pentru prima dată în 2015! Editura Herg Benet a mizat pe el și a câștigat un autor de cursă lungă. Intuiția dintâi a fost confirmată, drept care, iată, acum, la exact un an după debut, îi publică un al doilea roman, Neverland, diferit în ton și temă de primul, însă la fel de puternic, clădit pe angoasă și derută, pe depresie și iluzie, pe disperare.

Stilul autorului mi se pare de acum o marcă personală clară: fraze scurte, tăioase, care însă doar mănunchi au putere, e o acumulare în crescendo, paragrafele funcționând la Găvan ca o singură mare frază sincopată. Acest artificiu îi permite salturi care altminteri ar părea găunoase, iar balansul dintre real și imaginarul sumbru al personajelor are ceva din mișcarea unei pendule. Anton, protagonistul jumătății celei mari din Neverland, aceea istorisită la persoana I singular, seamănă cu protagonistul romanului anterior prin felul în care a fost programat pentru viață: izolarea de familie, impusă și de la un moment încolo autoimpusă, îl transformă într-un permanent căutător al echilibrului. Când își află în sfârșit ancora, când se îndrăgostește și își întemeiază o familie având toate datele fericirii, acea programare din anii formatori îl trage înapoi, îl face să dea cu piciorul la tot, angajându-se într-un adulter până la urmă nici măcar satisfăcător. Iar ca dezastrul să fie pregătit până la capăt, i se refuză inclusiv șansa la iertare: a doua zi după recunoașterea infamei fapte, soția lui moare într-un accidente de mașină. Anton rămâne astfel vinovat și, paradoxal, neconsolat și face încercări mari să uite de sine, concentrându-se în schimb asupra fiicei sale, Letiția – neconsolată la rândul ei, chiar dacă surprinzător de echilibrată la cum ne este prezentată în roman. Numai că încercările lui Anton sunt zadarnice, sfâșierea s-a produs, inima lui pierde sânge constant și tot ce îi mai rămâne e nostalgia simțurilor (atingeri, mirosuri, imagini din acel Eden casnic din care singur s-a alungat) pe care încearcă să le țină vii prin intermediul copilei. Poate de aceea, fiindcă este doar o prezență-surogat, răspunzând nevoilor sentimentale ale tatălui, Letiția nu trăiește cu adevărat în roman, ci e doar o penumbră, o prelungire ideală a lui Anton. În numele ei, pentru fericirea ei de o clipă, fără îndoială exagerată în mintea lui, tatăl decide să abdice iarăși de la rațiunea altminteri greu păstrată și să dinamiteze o situație care părea să îi scoată în sfârșit din derută: postul de îndrumător literar al fiului unui bogătaș – supranumit Luis Porcu – darnic cu oricine i-ar ajuta odorul să își confirme & cizeleze talentul. Astfel, Anton refuză continuitatea înspre bine, înjunghie mâna întinsă în ajutor și fuge la Disneyland-ul dorinței Letiției – totul într-un episod aproape psihotic, schizoidal, de neînțeles dacă scoatem din calcul acea programare greșită despre care aminteam înainte. Vedem însă că Anton acționează în final cu consecvență, distrugând totul într-un gest cvasi-sinucigaș. Nici măcar soarta micuței Letiția nu mai pare să îl preocupe cu adevărat în vreme ce aleargă împreună printr-o pădure străină, urmăriți de al doilea protagonist al cărții, Ionuț zis Moroiu, cel care, în pofida tuturor nedreptăților din viața sa, reușește să țină mereu viu sentimentul nobil al prieteniei – chiar dacă pentru aceasta trebuie să recurgă la crimă, faptă justificată de datoria răzbunării.

Neverland nu e un roman la fel de dur în limbaj ca Exorcizat, însă implicațiile poveștii sunt mult mai dureroase. Radu Găvan pare să fi descoperit modul prin care să crească impactul reducând tonul, și acesta nu e puțin lucru, aș spune că e o evoluție mare de rafinament la un autor aflat în plină dezvoltare artistică.

*

Text apărut prima dată în revista Familia, Oradea, nr. 11-12/2015

Despre Mircea PRICĂJAN

Mircea PRICĂJAN a scris 77 articole în Revista de suspans.

Născut la 2 septembrie 1980, Oradea; absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Oradea – promoţia 2003, cu o teză despre Stephen King; masterat „Literatura română în context universal”, Facultatea de Litere, Oradea, cu o disertaţie despre literatura fantastică – 2004; în 2002, la Editura Universităţii din Oradea, apare romanul în 2 volume În umbra deasă a realităţii; articole, recenzii, interviuri, proză scurtă, traduceri din limba engleză în mai multe reviste din ţară (Familia, Vatra, Tribuna, Observator cultural, Orizont, Ziarul de duminică, Dilema, Prăvălia culturală, Luceafărul, Flacăra, Lettre Internationale, Respiro etc.) şi străinătate (Taj Mahal Review, Double Dare Press, Distant Worlds, Muse Apprentice Guild, SFFWorld etc.); tradus în jur de 50 de cărţi din limba engleză, apărute la editurile Aquila ’93, Millennium Press, Tritonic, Nemira, RAO, Polirom, Humanitas, Curtea Veche, All, Art, Trei. A fost redactor de carte la editura Curtea Veche. A fost editor-colaborator la revista FLACĂRA. A condus în intervalul 2003-2004 revista electronică IMAGIKON cu apariţie în limba engleză. Între 2010 şi 2012, a fost redactor-şef al revistei on-line SUSPANS. Din 2003, este redactor la revista de cultură FAMILIA. Din 2012, este editor al REVISTEI DE SUSPANS.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *