Dragostea învinge totul. Absolut totul.

Liviu Surugiu – „Eral”

Editura Meridiane, București, 2015, 176 pag.

 

Din motive pe care nu le-am înțeles nici până acum pe deplin, genul SF nu se „lipește” de mine sub nicio formă. Am încercat de mai multe ori, cu autori și cărți mai mult sau mai puțin celebre, degeaba. Le citesc până la capăt dar, dacă e să fac o comparație, parcă ar fi un fel de mâncare din acela pe care îl mănânci dacă nu ai de ales, însă de care nu ți-e poftă niciodată.

Am simțit că era necesar să fac această mică introducere deoarece am încercat din nou un SF, de această dată „ERAL”-ul lui Liviu Surugiu. Simțeam nevoia de o pauză între crime și mistere, și-n plus a atârnat în balanță și faptul că volumul a primit premiul pentru cel mai bun roman la ROMCON 2015.

Povestea sună cam așa: Andrei Vasari, cercetător la Institutul Atomic din Măgurele, este selectat să participe la un experiment internațional ce studiază ipoteza conform căreia lumea creată în vis nu se sfârșește odată cu trezirea, ci continuă să existe undeva în paralel cu lumea reală. Experimentul este finanțat de armată și de biserică. Asocierea poate părea inițial ciudată, însă pe parcursul romanului sunt relevate motivele (mai corect spus interesele) fiecărei facțiuni implicate.

Experimentul are scopuri precise și este supus unor reguli stricte, reguli pe care Andrei le încalcă încă de la prima incursiune în visspațiu. Viața de familie din lumea reală este un capitol la care Andrei nu stă prea bine, ba chiar dimpotrivă. Acest fapt este un motiv în plus pentru care se îndrăgostește rapid și iremediabil de personajul de gen feminin cu care, în ciuda tuturor calculelor științifice ce demonstrau imposibilitatea acestui eveniment, ia contact în visspațiu.

Contactul în sine spulberă teoriile și intervine în planurile inițiale ale conducătorilor experimentului. Povestea de iubire complică și mai mult treburile, toți cei implicați ajungând să folosească toate metodele ce le stau la îndemână pentru a o stopa definitiv.

Cei doi îndrăgostiți ajung să se lupte, la propriu, cu toți și cu toate pentru ceea ce se va dovedi o iubire mai presus de toate cele cunoscute, o iubire ce rezistă absolut tuturor obstacolelor apărute și reușește să transceadă nu doar viața și visul, ci, într-un final neașteptat, chiar și moartea.

Consider că romanul asta și este de fapt, o poveste a unei iubiri absolute căreia i se creează cadrul de desfășurare aparent perfect cu ajutorul unui amestec bine dozat de știință și de religie. Privit din acest punct de vedere, romanul e unul bun. Din punct de vedere personal, am două obiecții: datorită (ori din cauza) celor spuse mai sus, pe parcursul lecturii am avut la un moment dat impresia că citeam trei cărți având aceleași personaje: un roman de dragoste, unul SF și unul de ficțiune religioasă. Sentimentul nu a fost atât de deranjant încât să mă determine să întrerup lectura, dar a existat. Încerc să formulez și a doua obiecție într-un mod prin care să nu dezvălui prea multe din acțiune: scena de luptă din a doua jumătate a romanului este construită într-un stil extrem de cinematografic și dă senzația că e din alt film, dacă mi se permite jocul de cuvinte. În plus, în vis puteai să creezi orice îți permiteau imaginația și experiențele anterioare, iar eu nu aș fi folosit un Buggati, de exemplu, dacă puteam să am o navă de luptă din Războiul Stelelor. Mi s-a părut ciudat să ai puteri aproape nelimitate și totuși să alegi obiecte nu chiar uzuale, dar disponibile în anumite condiții pentru cei din lumea reală.

În concluzie, am citit romanul de la cap la coadă. Conform standardelor și gusturilor proprii, mi s-a părut un roman bun, care însă nu cred că mă va tenta să îl recitesc după o perioadă oarecare. Sunt însă convins că nu a fost premiat fără motiv și sunt de asemenea convins că fanii SF-ului îl vor percepe cu totul altfel. De aceea recomand romanul spre lectură în primul rând fanilor menționați și apoi tuturor cititorilor care vor să simtă pulsul actual al literaturii științifico-fantastice autohtone.

Spor la lectură!

Despre ROIS Roger

Roger ROIS a scris 32 articole în Revista de suspans.

Născut la 13 iulie 1973 în Oradea, Rois Roger s-a licenţiat în biologie şi chimie. A avut nenumărate joburi, printre care şi acela mai exotic de biolog la Grădina Zoologică Oradea. A colaborat o vreme şi cu editura Aquila şi cu studioul de traduceri Total Record. Actualmente este curator la Zoo Brașov şi traducător freelancer.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Mulțumesc pentru recenzie!
    Și felicitări pentru intuiție… În mare parte scenele de luptă și urmărire din partea a doua sunt ”din alt film”, fiind ”împrumutate” din celălalt roman al meu, ”Atavic” (premiat în anul precedent). Împrumutul nu a fost din lipsă de inspirație ci tocmai pentru că, așa cum ai spus, în vis poți face (lua) orice. Motivul real pentru care am apelat la acest împrumut (cu dobândă) a fost acela că jumătate din lectorii menționați pe ultima pagină a cărții, mi-au cerut ”acțiune”.
    Drept pentru care (alături de mențiunea că nu ești fan SF), cred că articolul (excelent scris) este mai mult decât favorabil cărții!
    Aș fi curios cum ți s-ar părea cel mai nou volum, cel despre care vorbește Teo Elena Matei chiar în acest număr.
    (”Revista de suspans” m-a cam răsfățat în acest februarie…)
    Mulțumesc încă o dată!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *