Dolores

Stephen King – Dolores Claiborne
Traducere de Carmen Toader
Seria de autor Stephen King
Editura Nemira, Bucureşti, 2009
240 pagini

 

Nu puţini sunt cei care susţin că adevărat test pentru un scriitor este să creeze personaje feminine credibile şi vii, nu simple fantezii erotice bidimensionale şi lipsite de substanţă ori stranii creaturi livreşti ce îmbină într-o structură neglijentă stereotipii, reverii şi fragmente de imaginariu. Dacă este adevărat, atunci Stephen King este unul dintre autorii de „horror” – oricât de stereotipă ar fi această încadrare – care a reuşit în repetate rânduri să construiască femei nu doar reale şi veridice, personaje secundare sau principale, negative şi pozitive, de diverse vârste şi prinse în diferite poveşti, cât mai ales femei care te conving să mai citeşti un capitol, şi încă unul. Şi încă unul. Galeria este vastă: Carrie din romanul de debut; Annie Wilkes, malefica infirmieră din Misery; Donna, singura care rezistă în faţa lui Cujo; Jessie din Jocul lui Gerald; Odetta Holmes cu multiplele sale personalităţi din ciclul Turnului Întunecat; Lisey Landon din reuşita şi prea puţin discutata Povestea lui Lisey; Trisha din The Girl Who Loved Tom Gordon, care a reuşit să supravieţuiască celei mai teribile încercări imaginabile în viaţa unei puştoaice; Rose din Rose Madder. Doar câteva exemple, dar cei care au citit deja cărţile şi le amintesc. Poate chiar le-au recitit. Sunt femei pe care în limitele livreşti le-ai putea numi „adevărate”.

Iată un Stephen King care demonstrează, fără tăgadă, că, părăsind registrul care l-a făcut celebru şi pe care l-a exploatat şi dezvoltat într-o cheie profund personală, poate să scrie un roman funcţional, captivant şi bun. Surprinzător de bun.

Dolores Claiborne, personajul principal al romanului omonim, este una dintre aceste femei construite de mintea Regelui. Lungă confesiune, romanul sub forma unui monolog este mai mult decât o mărturisire în faţa legii, este o autobiografie a unei femei aparent comune, neinteresante, banale. Genul de gospodină americană tipică, muncind din greu de dimineaţă până seară, iubindu-şi copiii cu devoţiunea îmbinată cu severitate, fiind la răstimpuri nu prea îndepărtate bătută de soţul care nu a găsit-o niciodată prea interesantă. Una din acele existenţe anonime de care nimeni, mai ales un scriitor, nu ar putea fi atras. Dar King a reuşit nu doar să scrie o poveste interesantă şi chiar acaparatoare, pornind de la o asemenea eroină – a fost una dintre cele mai bine vândute cărţi purtându-i semnătura – ci şi să termine un roman cu totul atipic percepţiei generale, oricât de incorecte, asupra operei sale. Dolores Claiborne nu este un horror cu extratereştri, creaturi abominabile, lumi paralele, fiinţe monstruoase sau clovni devoratori de copii.  Acest thriller psihologic, cum a fost prezentat oarecum pretenţios, este una dintre rarele scrieri semnate de King în care supranaturalul este aproape absent, cu excepţia unor momente prea puţin importante în economia ansamblului epic. Şi ar putea fi o bună introducere pentru cei care se feresc de King pentru că scrie „poveşti de groază”.

Acuzată pe nedrept că a ucis-o pe bătrâna şi insuportabila Vera Donovan, pentru care lucra ca menajeră (nu că cei care au cunoscut-o pe aceasta ar regreta-o vreun moment) Dolores Claiborne, acum o femeie masivă, greoaie şi la rândul său aproape de decrepitudine, se apără cu acea onestitate a celor simpli, aduşi fără voia lor în faţa legii. În micuţa comunitate este respectată, chiar dacă nu are prieteni. Copiii ei sunt bine, au slujbe bune, chiar dacă sunt departe de ea. Este, pe cât poate, un om bun. Toţi o cunosc, şi nu ea a omorât-o pe Vera, nu că nu ar fi meritat. Ea nu a omorât pe nimeni, şi cu atât mai puţin pe bătrâna ce dăduse de multă vreme în mintea copiilor, amestec de răutate şi demenţă senilă, spiriduş malefic cu scutece de adulţi, ce refuza să moară. Ea, Dolores Claiborne, şi-a crescut cu greu copiii, a muncit toată viaţa, şi asta este tot. Nu a omorât niciodată pe nimeni. Cu excepţia soţului ei, Joe, dispărut cu aproximativ trei decenii în urmă, şi pe care nimeni nu l-a căutat prea mult. Iar această confesiune neaşteptată, care răstoarnă întreaga structură a cărţii, este cheia de boltă din Dolores Claiborne. În faţa unor poliţişti ce i-ar putea fi copii şi pe care îi ştie de când aveau pantaloni scurţi şi dinţi de lapte în minus, Dolores începe să povestească.

Esenţial în Dolores Claiborne este tocmai această confesiune, după o perioadă care poate a prescris fapta – Dolores nu ştie şi nici nu şi-a pus problema – şi este greu de înţeles de ce a ales tocmai acest moment pentru a spune adevărul. Este unul dintre misterele personajului, şi nu singurul, ca şi felul în care a putut să ascundă atât de mult timp ceea ce făcuse. De ce a făcut-o se ştie, şi era un motiv suficient de bun. Unul pentru care cu siguranţă orice juriu ar fi fost destul de permisiv. Prinsă într-o căsnicie fără nici un pic de lumină sau speranţă, muncind ca un automat, suportându-şi soţul abuziv, iubindu-şi copiii, Dolores Claiborne îţi lasă impresia că deşi se mărturiseşte şi se povesteşte, sunt zone şi timpuri din viaţa sa la care nici ea nu are acces. În pofida confesiunii, până la final Dolores Claiborne îţi lasă impresia nu doar că ascunde ceva, dar că nici ea nu ştie ce ascunde. Că ascunde. Minuţiozitatea naraţiunii, abundenţa detaliilor, memoria stupefiant de exactă, de parcă bătrâna menajeră a ţinut undeva într-un colţ al minţii sale un jurnal exact, sunt tot atâtea indicii că Dolores Claiborne nu este doar ucigaşa soţului ei, ci şi cu totul altceva decât pare. Decât o ştiu ceilalţi. Şi unul dintre cele mai puternice, mai interesante şi mai complexe personaje ivite din imaginarul lui King.

Iată un Stephen King care demonstrează, fără tăgadă, că, părăsind registrul care l-a făcut celebru şi pe care l-a exploatat şi dezvoltat într-o cheie profund personală (poate nu este de ignorat felul în care este introdus şi prezentat personajul Stephen King în saga Dark Tower), poate să scrie un roman funcţional, captivant şi bun. Surprinzător de bun.

Despre Gabriel DAMIAN

Gabriel DAMIAN a scris 23 articole în Revista de suspans.

Nascut pe 4 octombrie 1979 in Bucuresti. Studii: Liceul Teoretic Ion Barbu, profil limbi straine (1994 – 1998) Universitatea Ecologica – Facultatea de Stiinte ale Comunicarii (1998 – 2002) Universitatea Bucuresti – Facultatea de Istorie – master Istoria ideilor si mentalitatilor (2002 – 2004) A lucrat ca redactor, editor stiri, editor content (Artline.ro), administrator site librarie online (Tamada.ro), librar, anticar. Blog: cinabru.blogspot.com

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *