Despre lucrurile pe care nu ar trebui să le îmblânzim

Cristina Nemerovschi – „Dresoarea”
2017, Editura Herg Benet
Colecția Radical din 7

„Dresoarea” e prima mea întâlnire cu romanele Cristinei Nemerovschi, o întâlnire cu o proză cursivă și cu o poveste în care simplitatatea e dublată de o inspirată alteranță a planurilor povestirii.

Prezentat ca ”un thriller psihologic captivant despre împăcarea cu propriul sine, traume negate, bucuria de a trăi, pasiune și libertate”, romanul oferă în același timp, cu multă credibilitate, secvențe din cotidian, drame familiale în contextul sărăciei și al alcoolismului. Plasate într-un sătuc din Ucraina, ele pot fi la fel de valabile și în România.

Ludmila, o tânără cu o copilărie nefericită, marcată de abuzurile fizice și sexuale ale unui tată și ale unui vecin alcoolic ajunge la București unde se angajează ca dresoare de lei și tigri sub pseudonimul Lidia, în amintirea Lidiei Jiga, o celebră dresoare. Cu câteva luni înainte de lansarea romanului, Cristina Nemerovschi vorbea tocmai despre ce înseamnă ideea de circ: „Când eram mică, bunica și prietenele ei povesteau des despre dresoarea româncă (…), Lidia Jiga. M-a atras cumva misterul și dramatismul din jurul poveștii, peste care acum s-a mai suprapus și nostalgia serilor de vară în care, mică fiind, mergeam la circ și plecam de acolo intrată pentru o vreme într-o altă lume, ceva ce mereu am simțit în preajma circurilor, în special a celor ambulante, unde totul părea să fie mai intens, mai provizoriu cumva, ca și cum fiecare reprezentație putea fi ultima. Iar combinația dintre arenă și spiritul rusesc, intens și teatral, mi se pare atât de poetică.”

„Ca să-i îmblânzești pe alții, trebuie mai întâi să te poți îmblânzi pe tine”, ceea ce practic încearcă Ludmila să facă după plecarea din Ucraina,  o încercare de a-și depăși demonii, de a trece peste senimentul de vină, pe care în realitate nici nu reușește foarte bine să și-l explice. Deși nu e neapărat evident, romanul se clădește pe încercarea Ludmilei de a o regăsi și de a și-o reapropia pe Oksana, sora ei mai mică și cea mai bună prietenă a ei, singurul sprijin în fața violențelor familiei. Relația dintre cele două s-a deteriorat cu puțin timp înainte de evenimentele rămase neclare care au dus la fuga Ludmilei din Ucraina. De altfel, pe finalul romanului, după noi întâmplări, Ludmila reușește să ajungă la o concluzie legat de relația cu sora ei:  ”Poate că există lucruri pe care trebuie să ne abținem să le îmblânzim. Trebuie să le confruntăm așa cum sunt, brute, sălbatice, diferite, pentru că frumusețea poate fi și așa.”

Acțiunea curentă a romanului are loc în Parcul Circului din București, exceptând episoadele în care cititorul retrăiește alături de Ludmila secvențe din copilăria ei dramatică, marcată de abuzuri și lipsa dragostei părintești, cu un tată abrutizat și o mamă incapabilă să își asume rolul, fiind mai întâi victimă a soțului și, ulterior, complice la violențele acestuia.

Revenind la circ, Lidia lucrează cu tigrul Ruslan și cu mai tânăra leoaică Shakira. Dresura, de fapt  circul nu e doar un spațiu fizic al romanului, ci și un simbol al pasiunii și a libertății absolute, a unei chimii subtile între dresor și elevul lui. Romanul este în același timp un pretext pentru autoare de a face o scurtă prezentare a tot ceea ce înseamnă universul circului, de la relațiie dintre membrii echipei, micile drame personale, până la condiția destinul animalelor de la circ. De altfel, finalul romanului surprinde decizia autorităților de a interzice spectacolele cu animale în București, moment ce va însemna pentru Ludmila un nou început.

Mi-a plăcut romanul Dresoarea, o poveste cu o dinamică vie, cu momente tensionate dar și cu un lirism introspectiv ce îi oferă un farmec aparte.

Cu siguranță voi căuta și alte romane ale Cristinei Nemirovschi.

Despre Răzvan GIULA

Răzvan GIULA a scris 5 articole în Revista de suspans.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *