Despre iubire, însingurare şi sfere Dyson

sub_steaua_infrarosie

Alexandru Lamba – Sub steaua infraroşie
editura Tritonic, aprilie 2016, 170 pagini

Pentru fizicianul Freeman Dyson, conceptul unei sfere care-i poartă numele implica o stea generatoare de energie şi o civilizaţie inteligentă care să împletească în jurul acesteia o reţea de sateliţi. Era reţeta perfectă de captare şi conservare a energiei. Lansând această teorie, a demonstrat că ar fi nevoie de o cantitate imensă de metale grele, ceea ce ar face aproape imposibilă realizarea unei asemenea sfere. Dacă, totuşi, o civilizaţie extraterestră ar avea un comportament previzibil aplicând metoda imaginată de un pământean, formaţiunea n-ar putea fi detectată decât în infraroşu, datorită amprentei termice tipice pe care ar genera-o.

Alexandru Lamba a imaginat un viitor al Terrei destul de îndepărtat, când o astfel de sferă ar fi localizată undeva în spaţiu, la două sute douăzeci de ani-lumină. Pentru tehnologia acelui moment, trimiterea unui echipaj dotat corespunzător n-ar fi un impediment pentru încercarea unui eventual contact cu o altă civilizație. Nici modul de transmisiune n-ar crea probleme, în ciuda timpului scurs între plecarea navei şi momentul în care ar fi început să prezinte rapoarte.

Erig şi Emily sunt doi tineri studenţi fascinaţi de spaţiu şi posibilităţile nelimitate pe care abisul negru le-ar deschide celor dornici de cunoaştere. Deşi studiază materii fără vreo legătură cu astronomia, datorită relaţiei speciale pe care o au, cei doi sunt selectaţi în echipa ce va studia sfera Dyson. Numai că Erig pleacă în spaţiu, iar Emily rămâne pe Pământ.

Întregul roman e o combinaţie între relatarea evenimentelor de pe navă şi destăinuirea tânărului, adresată parţial iubitei, parţial celor care i-ar intercepta mesajele, căci nu văd alt motiv ca el să rememoreze nişte evenimente pe care ea n-ar fi avut cum să le uite. E un strigăt spre societatea de acasă după mai bine de două sute de ani. Poate fi o întrebare despre justificarea cunoaşterii, despre preţul plătit de omenire sau de câţiva indivizi în parte pentru a descifra misterele Universului.

Nu ştiu cât e o poveste de dragoste pe fundal SF sau un SF complex cu personaje viabile, credibile, cât mi s-a părut o carte despre tristeţe, însingurare şi frig cosmic.

La final am avut impresia că, pe lângă formaţiunea Dyson descoperită de astronauţi, autorul ar fi sugerat, metaforic, existenţa unui complex asemănător alcătuit din Erig şi Emily. Confesiunea personajului principal pare să situeze tânăra în postura stelei generatoare de energie. Imaginaţia lui ar fi fost în stare să creeze acea plasă de captare; cu toate acestea, am sesizat nişte nuanţe care mi-au permis să inversez rolurile. Dacă l-aş vedea pe el în centru, cu mintea lui Emily învăluindu-l în încercarea de a-i fructifica la maxim capacităţile, atunci şi destăinuirea tânărului ar putea fi citită în altă cheie. Iar strigătul lui Erig ar fi unul de eliberare. Dar asta nu-i decât o părere personală şi n-aş vrea să stric nimănui plăcerea lecturii.

O altă părere personală e dată de titlul cărții. Folosirea prepoziției „sub” în contextul unei aventuri cosmice, unde distanțele și raportările la acestea sunt relative, sugerează relația de subordonare. Astfel, omenirea e înfățișată ca un organism complex dar insignifiant dintr-un lanț trofic imens, al cărui vârf e încă departe de a fi identificat. În cazul sferei Dyson de natură umană, individul care țese rețeaua de captare a energiilor recunoaște superioritatea celuilalt, poziționat în centrul formațiunii.

Cert e că acest roman de debut mă face să-i aştept continuarea, pentru că au rămas o sumedenie de lucruri a căror poveste mi-ar plăcea s-o aflu.

Ce a adus nou: Modul de comunicare pe trei căi: reală, virtuală, mentală. Teoria convertirii energiei în materie și a materiei în energie. Existenţa unei civilizaţii extraterestre ai cărei reprezentanţi ar avea un genom în sistem binar, ceea ce-mi dă speranţa că nu toţi „cei de dincolo” au gheare, colţi şi vor să sfâşie pământenii.

Cu ce am rămas: „Sunt roiuri de galaxii. Unul dintre ele e casa ta. Când demonii spațiului rod în scrâșnete metalul navetei și mințile mele, nu mai știu care. Nu mai știu în ce roi, în ce galaxie, în jurul cărei stele… Vă văd atunci pe voi, oamenii, scrijeliți pe-o suprafață enormă de metal. Pe un elipsoid Dyson. Ultimii, uitați într-o sală de așteptare.”

Despre Teodora MATEI

Teodora MATEI a scris 10 articole în Revista de suspans.

Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu) a publicat proză scurtă in revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastica, ficțiuni.ro începând cu anul 2012. Contribuţii în reviste şi antologii: "Kowalski '67" - antologia digitală a Gazetei SF 2014 "Bumerangul lui Zeeler", „Ghinion!” - antologia „Cele mai bune proze ale anului 2013" editura Adenium, „E-51741” – revista CPSFA nr. 28. Debut în roman: „Omul Fluture”, în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan (noiembrie 2015, editura Tracus Arte).

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *