Despre firul trecutului și pâlnia viitorului optim

Alexandru Lamba – „Arhitecții speranței”

editura Tritonic, februarie 2017, 200 pagini

Cel mai mult, la o carte, atrag începutul și / sau sfârșitul. Iar Alexandru Lamba aruncă două provocări. Prima e a prologului, intitulat „Nulla”, care nu e doar o introducere a personajelor către cititor, ci și o încercare a celor trei protagoniști din rolurile principale de a-și redescoperi identitățile și viețile, ca urmare a pierderii memoriei. Cu ajutorul unor acte găsite asupra lor, află că sunt angajații unei Agenții. Singura modalitate de a afla mai multe este de a merge la sediul acesteia. Constată că, într-un fel sau altul, Agenția organiza călătorii în timp: în trecut sau viitor.
Cea de-a doua provocare e varianta de final, cu trei opțiuni. Curiozitatea, sau regretul că paginile dinspre final se împuținează, fac orice lector să le parcurgă pe toate și să-și aleagă una pe gustul lui. Astfel, posibilitățile să se audă vreun oftat nemulțumit sunt reduse, căci autorul oferă suficientă libertate pentru stabilirea punctului final.
Greg Olaffson și australianca Jess sunt simpli agenți, în timp ce Carl Ericsson, iubitul celei din urmă, căpătase deja statutul de Arhitect. În ierarhia companiei, superiorii săi sunt Maeștrii Arhitecți, păstrătorii celor mai ascunse taine.
Nu știu cât e un roman de dragoste sau unul despre mirajul fructului oprit și al iluziei, atât pe plan personal cât și la nivel de societate surprinsă într-un moment al evoluției. Relația dintre Carl și Jess, personaje principale, e un fel de reflexie în oglindă a celei dintre Greg și femeia fără nume, „cea perfectă”. Tot ce e concret, palpabil, între cei doi, devine speranță, dorință, furie, înverșunare, obsesie în cazul celorlalți.
Olaffson merge în diferite buzunare spațio-temporale de unde, cu ajutorul căutătorilor-muscă, culege informații pentru baza de date a Agenției. Regula de bază ce trebuie respectată e principiul minimei distorsiuni sau a minimei interferențe, ceea ce s-ar traduce prin imposibilitatea agentului de a lăsa vreo urmă sau de a aduce ceva cu sine din spațiul / timpul respectiv. O astfel de incursiune într-un loc ce avea să fie lovit de o catastrofă, i-o aduce în fața ochilor pe „cea perfectă”.
Din acest punct, nu mai pot scrie prea multe fără a devoala esența cărții. Greg vrea să salveze, fără să fie prea conștient de beneficiarul acțiunii lui: ar putea fi femeia, omenirea întreagă sau el însuși. Autorul aduce argumente în sprijinul ideii de viitor optim, un fel de ax central al pâlniei viitorului reprezentată într-un sistem de coordonate al forțelor fundamentale, în semispațiul superior. Intersecția cu planul prezentului concret imprimă asupra acestuia o elipsă, în timp ce trecutul se desfășoară în semispațiul inferior printr-o singură linie. De asemenea, suntem provocați să ne gândim: dacă toate depind de timp, atunci de cine depinde timpul? Cum se poate respecta principiul minimei distorsiuni, îndreptând pereții pâlniei cât mai aproape de linia ei mediană?
Cam astea sunt întrebările asupra cărora eroul reflectează, în timp ce țese diverse planuri. E nerăbdător să devină Arhitect, poziție ce i-ar da posibilitatea să stăpânească mai multe secrete, dar și nedumerit de blazarea lui Carl. Sucește pe toate părțile sfaturile rezervate ale acestuia, punând la îndoială prietenia dintre ei. Însă Greg e ajutat de cei doi fără să știe și… cam aici intervin cele trei variante de final.
Spuneam că e o carte despre miraj, despre iluzie. Cum poate un bărbat din 2319 să se îndrăgostească de o femeie surprinsă în niște imagini din 1945? Ce o face unică, astfel încât nicio altă contemporană de-a lui să nu-i trezească într-atât interesul? Poate fi iubire fiorul dat de privirea unui chip frumos, a unui trup armonios, sau obsesie? Ce argument ar folosi el, astfel încât ea s-ar lăsa convinsă de existența călătoriilor în timp și l-ar urma?Acestea erau nelămuririle mele, citind cum Greg căuta echipamente, ștergea înregistrări, făcea calcule, se antrena, sucea pe toate fețele diverse ipoteze.
E și o carte despre năzuința spre o societate utopică, în care tocmai această călătorie în timp să rezolve crizele energetice, să anihileze conflictele armate, să instaureze pacea. Și, cum orice edificiu are nevoie de planuri detaliate, de supraveghere atentă, Alexandru Lamba a lăsat visurile omenirii pe mâinile Arhitecților Speranței. Și bine a făcut, pentru că ne duce pe niște căi pe care pornim entuziaști pentru a ne opri în anumite puncte și a ne întreba. Și mai citim, și ne mai minunăm… iar răspunsurile sunt evidente, numai că ne-am dori mai mult, mereu mai mult.

Despre Teodora MATEI

Teodora MATEI a scris 9 articole în Revista de suspans.

Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu) a publicat proză scurtă in revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastica, ficțiuni.ro începând cu anul 2012. Contribuţii în reviste şi antologii: "Kowalski '67" - antologia digitală a Gazetei SF 2014 "Bumerangul lui Zeeler", „Ghinion!” - antologia „Cele mai bune proze ale anului 2013" editura Adenium, „E-51741” – revista CPSFA nr. 28. Debut în roman: „Omul Fluture”, în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan (noiembrie 2015, editura Tracus Arte).

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *