Culoarea negru-închis există

Jim Thompson — Ucigaşul din mine
Traducere de Ona Frantz
Editura Paladin, Colecția Paladin Black Pocket, Bucureşti, 2014

 

Jim Thompson a fost un autor american de romane noir atât de sumbre, încât se numără printre autorii preferaţi ai lui Stehpen King. Pentru mine, acesta a fost un motiv suficient să mă determine să citesc “Ucigaşul din mine”, şi rezultatul a fost pe măsura aşteptărilor.

Romanul a apărut în 1952, perioadă în care genul noir era extrem de apreciat (şi) în America. A ajuns să fie considerat unul dintre cele mai bune romane noir scrise vreodată, autorul fiind comparat cu scriitori de calibrul lui Hammett sau Chandler, şi a ajuns să fie ecranizat de două ori, în 1976 şi apoi în 2010.

Acţiunea este povestită la persoana întâi, din perspectiva lui Lou Ford, personajul principal al romanului. El este ajutorul de şerif, în vârstă de 29 de ani, dintr-un orăşel texan.

Nu are prea multe lucruri de făcut, profesional vorbind, trebuind să se ocupe doar de mărunţişuri precum încăierări între beţivi sau alungarea vagabonzilor din oraş. De aceea, este plictisit.

Aparent, se încadrează perfect în societate, având  o relaţie suficient de stabilă încât lumea să aştepte deja următorul pas, fiind sociabil în limite normale şi făcându-şi treaba fără probleme.

La toate acestea se adaugă şi aparenţa unei gândiri ceva mai încete, care completează cu succes masca purtată în faţa celorlalţi. Deoarece Lou este în realitate un psihopat în toată regula, care ascunde secrete încă din copilărie, care suferă de ceea ce el numeşte “boala” care îl face să izbucnească în ieşiri de o violenţă extremă şi care este obsedat să răzbune moartea fratelui său care, conform convingerii lui, nu a fost o moarte accidentală, ci o crimă rămasă nepedepsită.

Lou este mult mai inteligent decât lasă să se întrevadă şi, când împrejurările îl determină să o cunoască pe Joyce, o prostituată pe care trebuia să o trimită din oraş, se hotărăşte să o folosească pentru a obţine răzbunarea demult dorită.

Planul pare bine pus la punct, Lou săvârşind două crime care trebuie să pară drept o crimă urmată de sinucidere. Ar fi rămas astfel nepedepsit, iar răzbunarea morţii fratelui său ar fi fost îndeplinită. Dar mici greşeli în executarea planului ridică suspiciuni în privinţa lui Lou. Deşi acestea vor dispărea relativ repede, Lou nu se poate abţine să nu continue să îşi acopere absolut toate urmele potenţiale care ar fi putut să îl dea de gol. Începe să îşi ia precauţii exagerate, iar asta duce la noi şi noi crime, neobservând că pierde încrederea celor apropiaţi şi că însăşi repararea “greşelilor” duc la şi mai multe greşeli şi, în final, la arestarea lui. De abia în acel moment începe să se întrebe dacă a procedat bine şi care a fost fisura iniţială din planul atât de bine pus la punct.

Lou Ford este portretizarea clasică a sociopatului fără sentimente, care a suferit traume în copilărie şi apoi a trecut prin evenimente care au contribuit la agravarea stării lui. Este mai inteligent decât majoritatea celorlalţi, are un comportament sexual deviant, este conştient de “boala” care îi descătuşează ocazional violenţa şi încearcă să o ţină sub control. Are momente de relaxare în care se retrage în biroul tatălui său şi citeşte tratate de psihiatrie, observând pasaje în care se regăseşte şi care îl fac să se întrebe, în sinea lui, dacă este sau nu sănătos din punct de vedere mental.

Sunt argumente care s-ar putea să ne determine să credem că, la urma urmei, nu este vinovat. Acţiunile sale au fost determinate de nebunia care îl stăpâneşte, iar el nu ar trebui să fie considerat responsabil pentru faptele săvârşite. Sau nu este aşa?  Rămâne la latitudinea voastră să decideţi asta. Din acest punct de vedere, l-aş compara cu Dexter Morgan, un alt personaj dereglat cu care poţi, la un moment dat, empatiza şi căruia încerci, poate inconştient, să îi găseşti scuze pentru crimele comise.

Indiferent de poziţia pe care o veţi adopta faţă de Lou Ford, romanul este într-adevăr o capodoperă a genului noir şi trebuie citit. E sumbru de la început până la sfârşit. Da, Lou mai şi glumeşte din când în când, însă ajungi să te întrebi dacă se cuvine să râzi de glumele făcute de un ucigaş în serie. Iar asta înseamnă ceva…

Despre ROIS Roger

Roger ROIS a scris 33 articole în Revista de suspans.

Născut la 13 iulie 1973 în Oradea, Rois Roger s-a licenţiat în biologie şi chimie. A avut nenumărate joburi, printre care şi acela mai exotic de biolog la Grădina Zoologică Oradea. A colaborat o vreme şi cu editura Aquila şi cu studioul de traduceri Total Record. Actualmente este curator la Zoo Brașov şi traducător freelancer.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *