Sunetul de glonţ al sentimentelor

Fracture e un film provocator, din categoria celor gândite şi realizate cu mult rafinament, ca Unknown (Liam Neeson, 2011) şi Lucky Number Slevin (Josh Hartnett, 2006).

Pe scurt: inginerul aeronautic Theodore Crawford îşi omoară nevasta infidelă, iar procurorul Willy Beachum, care tinde spre o poziţie superioară într-o firmă de avocatură privată, trebuie să-i obţină condamnarea. Un caz care ar trebui să se rezolve cât ai bate din palme, din moment ce există confesiunea scrisă a criminalului. Însă arma crimei nu e de găsit. Firul acuzării care a luat lucrurile drept sigure se rupe, se „fracturează”, dacă vreţi, ca să fim în ton cu titlul, iar apărarea, pusă la punct şi susţinută chiar de criminalul decis să-şi fie singur avocat, profită cu succes de sincopa intervenită nu numai în desfăşurarea procesului, dar şi în viaţa tânărului Beachum, aflat dintr-o dată în pericol de a-şi rata cariera.

Aceasta ar fi prima şi cea mai simplă explicaţie a titlului, incompletă şi nemulţumitoare, pentru că filmul trimite şi la altele două, evident mai îndepărtate de simplul înţeles de „ruptură”. A doua se regăseşte în neajunsul pe care Crawford îl va depista imediat în caracterul procurorului Beachum: adversarul lui e un învingător. A câştigat în 97% din procesele în care a fost implicat. Iniţial, Crawford încearcă să-l atragă de partea lui. Îi cere să-i fie avocat. Beachum îl refuză, simţind, ştiind că e vinovat de crimă. Consecinţa? Crawford se apără impecabil şi e achitat din lipsă de probe.

Se repetă, cu alte coordonate, jocul de-a mâţa şi şoarecele din Dragonul Roşu. Şi nu neapărat pentru că apare din nou Anthony Hopkins, în aceeaşi postură de criminal rasat. La fel de subtil ca Ted Crawford e şi Hannibal Lecter în jocul lui cu Will Graham (încă un Will!). Asemănarea continuă: Hannibal/Crawford câştigă iniţial, pentru ca deznodământul să-i favorizeze pe Graham/Beachum. Şi iar continuă, întâmplător de data asta, la nivel diferit, de fizionomie a actorilor: Ed Norton şi Ryan Gosling au amândoi figuri nevinovate, de miei sacrificaţi (uite-aşa ne amintim şi de Tăcerea mieilor). Iar personajele lor ştiu de la bun început (al filmului!) cine e criminalul. Şi, din moment ce „cunoaşterea înseamnă durere”, cum spune la un moment dat Crawford, durerea nu va întârzia să apară: perspectiva sumbră a unei cariere eşuate – la Beachum, perspectiva morţii extinse şi asupra familiei – la Graham. Singura deosebire dintre cei doi e că primul ştie din start cu cine are de-a face, pe când al doilea, neverificând detaliile şi luând absolut totul drept sigur, va înţelege că e jucat pe degete numai când îi va fi aproape imposibil să ia măsuri reparatorii.

Willy Beachum va rămâne, până la sfârşit, un băieţel înfumurat. Totuşi, circumstanţele şi mai ales înfricoşatul detectiv Nunally, care clachează şi nu se dă în lături de la a planta dovezi false, îl forţează să-şi exploateze partea onestă. Procurorul cel tânăr şi de mare viitor îşi pierde siguranţa de sine, aplombul şi, automat, îşi ciunteşte din prestigiu. Poate jongla cu legile, poate trişa, dar până la un punct. Să treacă de el înseamnă să treacă de partea vinovaţilor şi să ducă în cârcă toată viaţa povara mizeriei în care se va scălda, până când se va îneca în ea. Totuşi, Willy preferă să rămână cinstit. Va câştiga mai târziu, şi definitiv, după ce va îndura spaima că-şi va rata viitorul. Iată ce vrea filmul să deduci: un avocat poate rămâne cinstit, dacă vrea, iar dreptatea învinge întotdeauna, chiar dacă nu la timp ca să salveze vieţi. Ca-n poveşti. Ca-n filme.

La finalul finalului, când Crawford trece din poziţia de forţă în cea de slăbiciune, ar fi fost penibil ca Willy să scoată din buzunar un telefon/reportofon şi să spună că i-a înregistrat fiecare vorbuliţă incriminatoare. Nu aşa se prinde ucigaş elegant. Din fericire, s-a apelat la altă soluţie: Crawford e arestat sub acuzaţia că şi-a ucis soţia când a deconectat-o de la aparate, pentru că atunci femeia încă trăia. Alt cap de acuzare, alt proces. Şi altă explicaţie a titlului, căci de la justificarea lui am pornit: este vorba de scăparea, de omisiunea din planul lui Crawford care a dus la prăbuşirea lui. Un amănunt semnificativ în economia filmului: tatăl lui, fermier care vindea ouă, i-a cerut odată să separe ouăle cu imperfecţiuni de cele fără defecte. Când s-a întors acasă, Crawford găsise cel puţin o sută de ouă imperfecte. Este, aşadar, un caracter cu o înclinaţie obsesivă spre perfecţiune, simbolizată şi de instalaţia lui cu trasee labirintice pe care alunecă o bilă. Numai că, înainte de a fi arestat, bila cade – încă o „fractură” în cursul evenimentelor – prevestindu-i prăbuşirea pe care el nu o anticipează. Şi pierde.

Interesant subterfugiul din final, deşi amendabil, nu mă îndoiesc, dacă e să fie luat la bani mărunţi. Dar ce s-ar alege de spectacolul filmului, dacă am pune la îndoială deznodămintele frumoase? Iar apropo de „ce-ar fi dacă”: dacă filmul ar fi fost bazat pe un roman, probabil că, în romanul respectiv, Crawford ar fi fost prins mult mai târziu, chiar în clipa când voia să-l omoare pe avocat şi după ce l-ar fi eliminat pe poliţistul care a descoperit cum s-a jucat el cu două arme identice. Urmărind filmul, am avut falsa impresie, preţ de câteva minute, că Ted Crawford l-a omorât şi pe detectivul Nunally. Însă ar fi riscat prea mult, iar riscul inutil nu intra în calculele lui. Şi, cum tot am pomenit de un volum imaginar, trag concluzia că Glenn Gers şi Daniel Pyne, autorii scenariului Fracture, ar trebui să se apuce de scris policier. Ar deveni autori de bestseller-uri.

*

Miscellanea. Ryan Gosling, pe care l-am mai văzut în All Good Things, Drive sau Gangster Squad, nu are o figură neapărat simpatică, însă e foarte expresiv. Cu sprâncenele nearanjate, lăsate în jos (simţeam tot timpul nevoia să-i dau o periuţă de dinţi ca să şi le pieptene, mai ales când era în preajma frumoasei lui şefe jucate de „Bond girl” Rosamund Pike) se potriveşte foarte bine în rolul de băieţel deştept şi înfumurat. Şi, cum am spus, face o pereche reuşită cu Anthony Hopkins, cel deja bine antrenat în rol de ucigaş care ştie cum să nu fie prins şi să nu lase urme… până la un moment dat.

Despre regizorul Gregory Hoblit am a zice numai de bine. Mi-era cunoscut din Primal Fear (1996), dar în filmele lui de până acum au jucat numai actori mari. Omul ştie să se aprecieze.

Două replici superbe: “My dick has evidence”, îi spune Crawford judecătoarei, încercând să fie cât mai convingător, iar pe Beachum îl întreabă cu amabilitate: „Pot să-ţi spun Willy?” Pentru nevorbitorii de limbă engleză: „willy” este o păsărică, dar nu din cele care zboară şi nici din cele care dorm noaptea în coteţ, iar „dick”, în afară de diminutivul de la Richard sau termenul argotic pentru detectiv, tot la păsărica aceea se referă.

De final, o întrebare pentru răspunsul din titlu: „Cum sună sentimentele?” E tot de la Hopkins citire.



Fracture (SUA, Germania, 2007); Regia:Gregory Hoblit; Scenariu:  Daniel Pyne; Dramatizare după piesa lui Glenn Gers; Cu:  Anthony HopkinsRyan GoslingDavid Strathairn


Despre Antuza GENESCU

Antuza GENESCU a scris 20 articole în Revista de suspans.

Antuza GENESCU (n. 14.01.1968), absolventă a Facultăţii de Litere şi Filosofie, Universitatea de Vest, Timişoara. Este preşedinta Clubului de Anticipaţie H.G. Wells din Timişoara. Traducătoare, scriitoare, organizatoare de evenimente SF. A organizat, cu sprijinul cenaclului H.G. Wells, cele două Săptămâni Internaţionale de Science-Fiction (1999, 2003) în cadrul Schimbului Cultural, Ştiinţific şi Science-Fiction Anglo-Român, în colaborare cu clubul Phoenicians din Londra. Este membră a Societăţii Române de Science-Fiction şi Fantasy. A tradus romane de Gene Wolfe, Vernor Vinge, Jack McDevitt, Robert J. Sawyer, Ken Grimwood etc. şi povestiri publicate în antologiile The Year’s Best Science Fiction (Gardner Dozois) şi The Year’s Best Fantasy & Horror (Ellen Datlow). A publicat povestiri science-fiction în „Paradox”, „Helion”, „Orient Latin”, „Banat”. Susţine rubrica „Lectograf SF”, în suplimentul literar „Paralela 45” al „Renaşterii Bănăţene”.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *