Nu banii aduc nefericirea, ci numărul lor

De câţiva ani buni sunt fascinată de fenomenul comic books la nord-americani şi universul ţesut de DC Comics în particular, mai ales pentru modul cu totul şi cu totul special în care reinterpretează istoria Statelor Unite (şi-a altora), dar poate puţin şi pentru că la noi nu am găsit în prezent un echivalent pe măsură. Ce pot să vă spun, mi-e dor de basme, de alegoriile, implicaţiile şi lecţiile pe care le aduc cu ele. Cu siguranţă nu mă pot numi un fan al genului comics; în materie de benzi desenate m-am limitat la Pif şi Rahan, ambele franţuzeşti şi care, din punctul meu de vedere, nu au aproape nicio legătură cu publicaţiile din SUA laolaltă cu lumea cum este ea reprezentată în paginile acestora, iar la liceu ţin minte că-mi petreceam nopţile de vineri vânând animaţiile japoneze manga. Iar faptul că eroii DC încă există, ba mai mult, prind la publicul larg, au priză la noi generaţii şi prin intermediul altor medii, cum ar fi cinematografia sau producţiile TV, pentru mine e o reflectare a faptului că lumea noastră continuă să treacă printr-o etapă de frământări zdravene.

Deşi Arrow – Arcaşul este adaptarea pentru televiziune a lucrărilor DC Comics ce îl au drept protagonist pe Green Arrow – Arcaşul verde, serialul poate fi urmărit fără a cunoaşte ceva despre sursa de inspiraţie; eu sunt un caz elocvent în acest sens, neavând habar de povestea ce stă la baza lui. Deşi aduce înaintea spectatorilor o interpretare copilăroasă şi extrem de naivă, stângace pe alocuri, care aminteşte bine de tot de alte producţii, mă gândesc printre altele la The Vampire Diaries, de pildă (Andrew Kreisberg este realizator şi acolo), dacă aţi mai avut contact cu produse DC vă daţi seama imediat că personajul face parte din aceeaşi familie de eroi, iar serialul are acel ceva special care face eroii DC uşor de recunoscut. Mai mult, din punct de vedere al divertismentului, Arcaşul ajunge foarte aproape de stilul soap opera, pe mine mă duce cu gândul la Dallas, cu ţesătura lui de intrigi şi interpretările uşor prea melodramatice, dar tocmai de-asta imposibil de captivant.

Serialul Arcaşul urmăreşte povestea unui băiat de bani gata care ajunge într-un moment de cumpănă al vieţii sale şi-şi schimbă radical destinul, de altfel, previzibil. Oliver Queen este fiul unui industriaş miliardar – în dolari, specific deoarece unii de pe la noi l-ar cataloga eronat sub termenul împământenit de beizadea; duce o viaţă de huzur şi-şi face toate damblalele în vreme ce ar fi trebuit să-şi vadă de facultate, trece de la o fată frumoasă la alta ca un fluture din floare-n floare, pierde nopţile prin cluburi, cu maşini rapide, cu motoare… Ei, o banală ieşire în larg cu iahtul tatălui său se termină cu un accident nefericit, ambarcaţiunea naufragiază, iar toţi cei aflaţi la bord sunt declaraţi dispăruţi şi într-un final – decedaţi. În realitate, Oliver este singurul rămas în viaţă, cum-necum tânărul izbuteşte să ajungă la mal pe o insulă oarecare şi să supravieţuiască, astfel că la cinci ani după accident este descoperit de un echipaj aflat în trecere pe lângă insula izolată şi revine acasă, în oraşul său natal, Starling City.

Ajuns acasă, Oliver afişează aceeaşi personalitate superficială cu care îşi obişnuise familia şi apropiaţii, când de fapt el este un om schimbat întrutotul, inspirat şi motivat de ultima dorinţă a tatălui său de a restabili echilibrul în Starling City, comunitate căpuşată de afacerişti pentru care nu există limite şi de mafioţi care calcă pe cadavre în detrimentul omului obişnuit, dar şi de traumele suferite în exilul forţat despre care vom tot afla pe parcursul desfăşurării acţiunii. Oliver se transformă într-un veritabil justiţiar, îi ia la rând pe marii răufăcători ai oraşului şi-i pune la respect sub ameninţarea arcului şi-a săgeţilor, căci se pare că acesta este un mod mai onorabil de luptă împotriva nedreptăţii, dacă nu neapărat mai eficient. Fiecare episod este punctat strategic cu scene de luptă şi de antrenament, fără a fi excesiv de violent, iar Stephen Amell (Oliver) defilează pe ecran în haine care mai de care mai strânse pe corp, ba transpirat de la efort, ba în plin elan atletic pe urma vreunui personaj negativ. Mai interesante sunt temele secundare dezvoltate de scenarişti, pe principiul câte ceva pentru fiecare: relaţiile tensionate pe care le reînnoadă Oliver cu mama sa Moira (Susanna Thompson), cea care controlează acum afacerile familiei, cu sora mai mică Thea (Willa Holland), care între timp a ajuns adolescentă, cu noul tată vitreg, şi acesta implicat în treburile familiei Queen; prieteniile reluate cu Tommy (Colin Donnell), cel mai bun amic şi cu fosta iubită, Laurel Lance (Katie Cassidy) care între timp a încercat să pornească o relaţie cu Tommy. Nu rămân neabordate conflictul dintre personalitatea de faţadă a lui Oliver şi adevărata lui identitate, dilemele pe care le are acesta, pendulând între a se considera şi a fi considerat erou ori asasin, frământări pe care le susţine şi le încurajează Diggle (David Ramsey), bodyguardul devenit omul său de încredere şi partener într-ale eroismului. Totul sub privirea atentă şi neprietenoasă a poliţistului Lance (Paul Blackthorne), tatăl lui Laurel, printre altele. Un serial uşurel, dar agreabil, presărat cu aluzii comice care ţin de cultura generală şi care reuşeşte să destindă şi să te pună totuşi oleacă pe gânduri.

Aşadar, ţineţi-vă bine, epoca eroilor supermeni continuă. Începând cu 15 octombrie, în fiecare marţi la ora 22:00, pe Universal Channel.



Arcaşul – Arrow (serial SUA, 2012) Realizatori: GregBerlanti, MarcGuggenheim, AndrewKreisberg; Cu: StephenAmell, ColinDonnell, KatieCassidy, DavidRamsey, SusannaThompson, PaulBlackthorne, WillaHolland



Despre Alexandra POPESCU

Alexandra POPESCU a scris 16 articole în Revista de suspans.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *