Miraculoasa evadare

Eugen Ovidiu Chirovici – O amintire de la Paris
Editura RAO, Bucureşti, 2012
224 pp.

 

Pentru Eugen Ovidiu Chirovici, anul trecut a fost, poate, cel mai bun an editorial. La scurtă vreme după lansarea, la Gaudeamus 2011, a romanului Cine a ucis-o pe Nora Jones?, autorul a adus pe piaţă excelentul Sanitarium, povestea unui jurnalist angajat să scrie monografia unui ospiciu unde el şi-ar fi găsit locul mai degrabă ca pacient, iar acum, de puţin timp, când din 2012 mai erau doar câteva zile, Eugen Ovidiu Chirovici ne surprinde cu un nou roman, O amintire de la Paris. Continuând în parte interesul manifestat în Sanitarium pentru „jocul minţii şi-al identităţilor”, povestea aceasta lărgeşte spectrul de semnificaţii, introducându-ne cu abilitate pe terenul cu nisip mişcător al nostalgiei.

O amintire de la Paris este probabil cel mai bine articulat roman al lui Eugen Ovidiu Chirovici de până acum.

Precum Sanitarium, am avut şansa să citesc O amintire de la Paris încă dinainte ca romanul să fie publicat de Editura RAO. Şi, aşa cum mi se întâmplă cu fiecare nouă carte a lui Eugen Ovidiu Chirovici – ori cu vreuna dintre cele mai vechi, la care n-am ajuns încă (v. Hoodoo Creek) – am parcurs-o pe nerăsuflate, cum rar mi se întâmplă să parcurg o carte. Cred că am mai spus-o: proza lui Eugen Ovidiu Chirovici are acea claritate şi precizie a exprimării literare capabile să te mişte cum doar cărţile mirabile ale primelor lecturi o pot face.

O amintire de la Paris îl are ca narator pe James Cobb, un celebru psihiatru newyorkez, specializat în controversata metodă a sondării subconştientului prin şedinţe de hipnoză. Cu excepţia unei nefericite întâmplări, când nu reuşeşte să o întoarcă de pe drumul suicidului pe tânăra pacientă Julie Mitchell, metoda-i aduce succesul, scrie o carte pe această temă şi are parte de toată atenţia publicului. Aceste două „caracteristici” ale sale – hipnoza şi episodul Julie Mitchell – îi prilejuiesc întâlnirea cu magnatul Joshua Fleischer. Acesta, în vârstă de 62 de ani, suferă de o formă gravă de cancer pulmonar. Medicii nu i-au mai dat mult timp de trăit. De aceea, Fleischer decide că a venit momentul să încheie conturile cu trecutul. Iar în trecutul său există un episod tulbure, un fapt petrecut la Paris în tinereţea sa şi în care au fost implicaţi cei mai buni doi prieteni ai săi de atunci: colegul de facultate Abraham (Abe) Clinton şi răpitoarea franţuzoaică Simone Duchampes. Cei doi băieţi, Josh şi Abe, s-au împrietenit în timpul cursurilor universitare, cu toate că proveneau din cercuri sociale complet diferite. În vreme ce unul avea să moştenească un imperiu comercial şi o avere fabuloasă, celălalt, Abe, era sărac lipit pământului. Cel de-al doilea studia însă Filozofia şi, mai important pentru evoluţia evenimentelor, Antropologia. La scurt timp după absolvire, Abe primeşte o bursă la Paris din partea unei Fundaţii. Acceptă după oarecari ezitări şi-l invită pe Josh să-l însoţească. Acolo, la Paris, cei doi se îndrăgostesc, fiecare în felul lui, de juna Simone. Şi astfel se formează un triunghi amoros clandestin care îşi găseşte cumplitul sfârşit într-o cameră de hotel, în condiţii suspecte. Pentru a rezolva situaţia, Josh şi Simone pun la cale un plan prin care urmăresc să-şi declare oficial relaţia în faţa lui Abe. Aleg pentru asta o cameră de hotel, un teren neutru. Josh asistă la scenă din ascunzătoare, sub influenţa drogurilor pe care le consumau toţi la vremea aceea. Numai că de la un punct încolo suferă un blackout. La trezire, dimineaţă, o descoperă pe Simone moartă în cadă, cu venele tăiate, şi pe Abe dispărut. El are mâinile mânjite de sânge şi e zgâriat pe faţă. Ce s-a petrecut acolo? Cine a ucis-o pe Simone? Unde este Abe?

Acest mister caută vârstnicul Abe, acum, în ultimele clipă de viaţă, să-l dezlege cu ajutorul lui James Cobb. „Nu vreau să plec fără să ştiu dacă am fost sau nu un ucigaş.”

Romanul e structurat în trei secvenţe clare. Cea mai interesantă şi cel mai bine realizată artistic este, fără-ndoială, partea care corespunde mărturisirii. Forţa cu care autorul reuşeşte să ne transporte înapoi în timp, în acel Paris care „era încă metropola plină de inspiraţie şi mistere, în vreme ce America aparţinea afacerilor şi banilor”, este formidabilă. Vocea bătrânului Abe transmite perfect acea nostalgie pentru vremurile lui de glorie care să facă cititorul interesat de ceea ce are el de spus. Urmează apoi secvenţa şedinţelor de hipnoză, cele care vin să completeze cu informaţii clare trecutul lui Abe, contextualizând. Şi, în cele din urmă, avem ancheta lui James Cobb, efectuată pe cont propriu după plecarea de la moşia lui Abe din Noua Anglie, unde a fost gazdă pe întreaga durată a acestui „tratament al memoriei”. Finalul – surprinzător, de efect, perfect logic şi aruncând asupra întregii poveşti o nouă ţesătură de fine semnificaţii – încununează cu adevărat opera.

O amintire de la Paris este probabil cel mai bine articulat roman al lui Eugen Ovidiu Chirovici de până acum. Poveste despre evadare, izbăvire, noi începuturi, prietenie, toate prezentate evocativ, retrospectiv, cu duioşie şi convingătoare compasiune, romanul îi reaminteşte cititorului motivul pentru care continuă cu încăpăţânare să deschidă carte după carte, într-o lume care împinge volumele de ficţiune, şi cititul însuşi, tot mai mult spre periferia activităţilor cotidiene: minunea comunicării între minţi, peste timp şi spaţiu, este la-ndemâna noastră oricând. Nu mă îndoiesc deloc că acest roman va comunica, miraculos, cu tot mai mulţi cititori – from here to eternity.


„Undeva, într-un oraş mare şi strălucitor ca un diamant, trei destine se întâlniseră şi se contopiseră pentru totdeauna. În durere sau iubire, nu mai avea importanţă, pentru că de prea multe ori în lumea oamenilor cele două însemnau unul şi acelaşi lucru.”

„Până la urmă, ce reprezintă o identitate? Nimic mai mult decât o înşiruire anostă de acte, adevărate sau false amintiri, tabieturi şi reflexe condiţionate. Un bagaj obositor, pe care cei mai mulţi dintre oameni îl poartă cu ei doar pentru că nu au încotro. Dar în momentul în care decizi că poate fi şi altfel, lucrurile se dovedesc mult mai simple decât credeai, la fel ca atunci când te hotărăşti să mori, iar primul efect este că nu te mai temi de moarte.”

„Adevărul nu este de cât cimitirul realităţii, o sumă de lucruri care deja au murit pentru că oamenii au încetat să viseze la ele.”

Eugen Ovidiu Chirovici ― O amintire de la Paris


Despre Mircea PRICĂJAN

Mircea PRICĂJAN a scris 68 articole în Revista de suspans.

Născut la 2 septembrie 1980, Oradea; absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Oradea – promoţia 2003, cu o teză despre Stephen King; masterat „Literatura română în context universal”, Facultatea de Litere, Oradea, cu o disertaţie despre literatura fantastică – 2004; în 2002, la Editura Universităţii din Oradea, apare romanul în 2 volume În umbra deasă a realităţii; articole, recenzii, interviuri, proză scurtă, traduceri din limba engleză în mai multe reviste din ţară (Familia, Vatra, Tribuna, Observator cultural, Orizont, Ziarul de duminică, Dilema, Prăvălia culturală, Luceafărul, Flacăra, Lettre Internationale, Respiro etc.) şi străinătate (Taj Mahal Review, Double Dare Press, Distant Worlds, Muse Apprentice Guild, SFFWorld etc.); tradus în jur de 50 de cărţi din limba engleză, apărute la editurile Aquila ’93, Millennium Press, Tritonic, Nemira, RAO, Polirom, Humanitas, Curtea Veche, All, Art, Trei. A fost redactor de carte la editura Curtea Veche. A fost editor-colaborator la revista FLACĂRA. A condus în intervalul 2003-2004 revista electronică IMAGIKON cu apariţie în limba engleză. Între 2010 şi 2012, a fost redactor-şef al revistei on-line SUSPANS. Din 2003, este redactor la revista de cultură FAMILIA. Din 2012, este editor al REVISTEI DE SUSPANS.

Acest articol a fost citit până acum de 675 ori.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Powered by WordPress
css.php