IMG_1668 banner

Normalitate

Pentru mine, totul a început în iunie 2010, când am fost invitat să particip la „Thriller Night in Rotterdam”. Atunci m-am aflat într-un cadru inedit – pe puntea unui vas dezafectat ancorat în port. Alături de scriitori de romane polițiste din Cehia, Danemarca, Austria, am citit – în românește – Mai departe »

Sirens banner

I Hear the Sirens in the Street (novel excerpt)

1: A Town Called Malice The abandoned factory was a movie trailer from an entropic future when all the world would look like this. From a time without the means to repair corrugation or combustion engines or vacuum tubes. From a planet of rust and candle power. Guano coated the walls. Mai departe »

panza_paianjen banner

Un „whodunnit” cu iz românesc

Lucian Dragoș Bogdan – Pânza de păianjen Tritonic, București, 2014   Pe Lucian Dragoș Bogdan l-am descoperit ca autor dintr-un fel de solidaritate de breaslă. Colegi de editură fiind, el mi-a făcut onoarea să-mi cumpere și să citească romanul meu, Nume de cod: Arkon, așa că debutul lui în genul Mai departe »

bookpic-5-ploaia-electrica-banner

Crimă în bayou

James Lee Burke — Ploaia electrică Traducere de Oana Chiţu Editura Paladin, Colecția Paladin Black Pocket, București, 2014   Văzusem numele lui Dave Robicheaux menţionat de câteva ori în diverse contexte şi personajul ocupa un loc pe lista mea de viitoare “cunoştinţe” literare. În sfârşit, s-a ivit şi ocazia potrivită, Mai departe »

Primejdii in regat_tipar

Primejdii în regat

Alain Berenboom — Primejdii în regat Traducere de Ileana Cantuniari Editura Crime Scene Press, Bucureşti, 2014   Alain Berenboom a fost o surpriză plăcută atât datorită faptului că este un scriitor belgian de romane poliţiste (nu mai ştiu altul, în afară de Simenon), cât şi datorită faptului că romanul în Mai departe »

bookpic-5-zei-americani-97049 banner2

Când zeii prind viaţă

Neil Gaiman — Zei americani Traducere de Liviu Radu Editura Paladin, Bucureşti, 2014   Nu sunt la prima întâlnire cu Neil Gaiman, însă trebuia să joc un meci decisiv cu el: mai citisem două cărţi de-ale lui, una îmi plăcuse, cealaltă nu prea, şi trebuia să înclin balanţa într-o parte Mai departe »

Tibi Codorean banner

Se făcea că

Orice basm care se respectă începe cu formula „a fost odată ca niciodată” și, în mod similar, orice vis care merită povestit începe invariabil cu această introducere clișeică. Cînd vrei să-i împărtășești cuiva secvențe selecționate din filmele nocturne ale subconștientului tău, există un singur mod corect prin care să-ți începi Mai departe »

Andreea Iosageanu

Episodic

Uneori, tot ceea ce ne amintim rămâne întunericul Şi am deschis ochii. Era ora trei fără cinci minute – la un pas de momentul când porţile Iadului eliberează şi demoni, şi spaime, și blesteme, şi iubiri pierdute. Ştiam că este greşit să fiu acolo, atunci; ştiam că dacă reuşesc să Mai departe »

La finalul primei serii

Am gândit Revista de suspans ca pe o continuare a revistei Suspans.ro, pe care am realizat-o pentru editura Nemira în intervalul 2010-2012, adică o publicație electronică lunară, destul de asemănătoare ca structură cu o revistă tradițională. Acesta a fost, de fapt, și pariul meu, dorința de a aduce în mediul virtual, atât de volatil, improbabil și schimbător, acele caracteristici care dau statornicie unei reviste pe hârtie: ritmicitatea apariției în ediții clare, cu sumar fix, și constanța colaboratorilor recomandați în primul rând de propria operă. În a doua instanță, al cărei succes depinde doar de atingerea primei ținte, am urmărit să încurajez apariția și dezvoltarea în limitele genurilor subsumate suspansului a tinerilor autori. Acestea mi le-am propus când am pornit Suspans.ro și, când nu s-a mai putut acolo, acestea le-am urmărit la Revista de suspans. De aceea, grație programului comun, pot spune că ambele publicații sunt, de fapt, una singură, însumând cu această ultimă ediției, iată, 49 de numere.

Normalitate

Autografe în “Orașul luminilor”

Pentru mine, totul a început în iunie 2010, când am fost invitat să particip la „Thriller Night in Rotterdam”. Atunci m-am aflat într-un cadru inedit – pe puntea unui vas dezafectat ancorat în port. Alături de scriitori de romane polițiste din Cehia, Danemarca, Austria, am citit – în românește – pasaje din romanul meu Atac în bibliotecă, în timp ce peste treizeci de împătimiți de narațiunile cu suspans urmăreau textul tradus în engleză.

De fapt, dacă nu mă înșel, atunci a avut loc prima ieșire oficială peste hotare a literaturii polițiste românești.

Tinerii vor să citească, dar de plăcere

În ultima vreme, la toate lansările unor cărți de impact la care am asistat, am văzut săli pline de tineri, adolescenți sau chiar aflați la limita aceea frumoasă și magică dintre copilărie și adolescență. Ce aveau în comun aceste cărți care umpleau sălile cu tineri veniți acolo de bunăvoie, ba chiar cu entuziasm, exact acei tineri despre care umblă vorba că nu ar mai citi ca în trecut? Erau, în primul rând, cărți puternice. Cărți după lectura cărora rămâi cu ceva. Cărți adevărate, nu însăilări din ceea ce mai găsise autorul prin computer. Cărți cu idee și poveste. Cărți sincere, actuale, lipsite de snobism, de fițe, de accesorii imposibile, de toate zorzoanele demodate de care se agață cei cărora le este frică, de fapt, de literatură. Toate cărțile care umpleau sălile cu liceeni și studenți erau, în primul rând, cărți vii. Ascundeau, în paginile lor, acel gen de literatură despre care cititorii spun că le schimbă viața, complet și ireversibil.

O singură călătorie

Prin prisma meseriei am întâlnit oameni care trăiau o cruntă dezamăgire dacă nu primeau un anume loc în avion, oameni care mai apoi ajungeau în cele mai frumoase destinaţii de pe Pământ şi nu se puteau bucura de paradis fiindcă suita din vila bengoasă în care erau cazaţi nu avea decât treizeci de metri pătraţi şi, lucru cu adevărat grav, uneori se întâmpla să nu primească o cameră cu vedere deosebită. Aceştia sunt oamenii veşnic nemulţumiţi, pentru care fiecare aspect al călătoriei, oricât de nesemnificativ ar părea, reprezintă o potenţială furtună în paharul meschin al unei vieţi consumate de amănunte.

“Buffy the Vampire Slayer” — Între modelare a discursului pop culture şi asumare de stereotipuri — Puterea metaforei

“Buffy the Vampire Slayer”
Între modelare a discursului pop culture şi asumare de stereotipuri
Puterea metaforei
“Apocalypse?
We’ve all been there
The same old trips
Why should we care?”
(„Buffy”, obviously).

Introducere, motivaţie

Istoricul alegerii acestui subiect este unul lung însă interesant. În anul 1998 mă aflam în  adevăratul sens al cuvântului în ceea ce se numeşte copilărie. La cei cinci ani pe care îi deţineam la activ, având ca mediu de dezvoltare grădiniţa, nu se poate spune că exista ceva cu adevărat perturbator care să îmi contureze viitorul. Cu toate acestea un serial ce rula pe atunci mi-a schimbat perspectiva într-un mod pe care abia în mediul academic îl pot înţelege. Pasiunea din copilărie pentru o eroină ce lupta vitejeşte împotriva unor terori pe care în mod normal o fată nu ar fi trebuit să le poată face faţă (lucru inoculat în minte de o societate care îmi părea că aparţine bărbaţilor) m-a făcut să aleg ca subiect pentru prezentul proiect serialul „Buffy, The Vampire Slayer”, serial care se pare că nu a fascinat la vremea sa doar un copil de grădiniţă, ci o întreagă pletoră de profesori[1],[2]. Dintr-o pasiune, apoi din curiozitate, am aflat că ceea ce părea un simplu serial s-a dovedit a fi mult mai plin de înţelesuri (ori aşa se vrea a se crede), după cum se va vedea în rândurile de mai jos.

I Hear the Sirens in the Street (novel excerpt)

1: A Town Called Malice

The abandoned factory was a movie trailer from an entropic future when all the world would look like this. From a time without the means to repair corrugation or combustion engines or vacuum tubes. From a planet of rust and candle power. Guano coated the walls. Mildewed garbage lay in heaps. Strange machinery littered a floor which, with its layer of leaves, oil and broken glass was reminiscent of the dark understory of a rainforest. The melody in my head was a descending ten-on-one ostinato, a pastiche of the second of Chopin’s études; I couldn’t place it but I knew that it was famous and that once the shooting

Bottles of Wine

The police officer straightened the camera toward the pale face of the interrogatee.

“Good. Now, I want you to repeat what you said when we picked you up.”

He pressed a tiny button and the camera made a short sound. The interrogatee lay idly on the chair, gazing blankly toward the round lens.

“…repeat?” His voice was calm and dry. “You mean, what we spoke earlier?”

“Yes. Look right there and tell everything nicely. Then, we’ll ask you some more questions.”

The interrogatee cocked his head and the yellow light in the room highlighted his reddened eyes.

“Shouldn’t you be asking me? So I can answer?”

Un „whodunnit” cu iz românesc

Lucian Dragoș Bogdan – Pânza de păianjen
Tritonic, București, 2014

 

Pe Lucian Dragoș Bogdan l-am descoperit ca autor dintr-un fel de solidaritate de breaslă. Colegi de editură fiind, el mi-a făcut onoarea să-mi cumpere și să citească romanul meu, Nume de cod: Arkon, așa că debutul lui în genul mystery&thriller a fost ocazia perfectă de a întoarce gestul.

Lucian este iubitor și autor de SF. Debutul său în literatura polițistă s-a petrecut după o lungă muncă de convingere a editorului Bogdan Hrib, iar, cu ocazia participării la târgul de carte de la Deva, autorul mărturisea că nu a fost foarte sigur că este capabil să producă un astfel de roman.

Assassin’s Creed: Revelations – cartea, nu jocul!

Oliver Bowden – Assassin’s Creed: Revelations
Penguin Books, Londra, 2011

Deși știu că-i voi supăra pe unii, nu le prea am cu jocurile pe calculator. Dar nepotul meu este pasionat de ele. Schimbul de experiență cu frații gameri de la școală a adus pe masa negocierii cu părinții cunoscuta franciză Ubisoft, „Assassin’s Creed″. Violența explicită a jocului a provocat un NU hotărât din partea acestora din urmă. Copil cuminte, Ștefi al nostru a oftat și a-ntrebat: „Dar cartea pot s-o cumpăr?″ Nu se-ntâmplă de multe ori ca un puști de 11 ani să vrea o carte, așa că acceptul a venit imediat. Și uite-așa m-am pomenind răsfoind „Assassin’s Creed: Revelations”, cel de-al patrulea roman bazat pe seria de jocuri, scris de Oliver Bowden.

Întoarcerea fiului risipit

Marry Shelley – Ultimul om
Traducere de Dan Ciobanu
Editura Univers, Bucureşti, 2014

 

Când spui sau auzi Marry Shelley gândul te duce automat la Frankenstein. E un soi de reflex condiţionat căruia nu i se poate rezista. Frankenstein i-a asigurat „mamei”  sale o celebritate la care Shelley probabil că nici măcar nu a visat. Cu toate acestea, „copilul iubit” n-a fost monstrul însăilat din bucăţi disparate şi neînţeles de toată lumea, ci Ultimul om, roman care a văzut lumina tiparului în 1826 însă la vremea respectivă nu s-a învrednicit de vreo atenţie deosebită. Ba, dacă e să dăm crezare celor care s-au aplecat mai atent asupra problemei, Ultimul om a avut parte de cele mai proaste aprecieri dintre toate creaţiile semnate de Marry Shelley. După prima ediţie a mai urmat încă una (tot în 1826) la Paris şi o ediţie pirat (se practicau astfel de glume şi pe atunci) publicată în 1833 în America.

Powered by WordPress
css.php