dracula untold banner

Dracula Untold – nu prea e nimic de spus…

„Să nu lăsăm niciodată adevărul să stea în calea unei poveşti bune”, spunea cândva Mark Twain. Şi sunt cu totul de acord. Cu o singură condiţie: povestea să fie cu adevărat bună. Am aşteptat cu nerăbdare să văd Dracula Untold. Ca orice român, am strâmbat din nas la modul cum Mai departe »

terror banner

Tehnici de supravieţuire în Arctica

Dan Simmons – The Terror Little, Brown and Company, SUA, 2007   Cartea e pentru cititori care iubesc nordul, Alaska, Rusia ori Canada. Dacă îţi place frigul, zăpada şi întunericul, atunci ai nimerit bine. Dan Simmons se dovedeşte a fi un fel de Jack London pentru cei puţin mai în Mai departe »

corcodusa banner

Absurdul poliedric

Adrian Buzdugan – Comisarul Corcoduşă (sau Corcoduşă ’92 sau Treisprezece gloanţe şi de restul… morcovi sau Gloanţe pentru Andros sau Cordocuşă & Co. sau cum mai vreţi dumneavoastră…) Postfaţă de A.G. Secară Ilustraţii de Viorel Pîrligras Editura Adenium, Iaşi, 2014   Se pare că începem să trăim sub o nouă zodie Mai departe »

Lucretia banner

Pax et Lux

Pax et Lux e locul meu preferat din oraş. Dacă nu e aşa, nu îmi pot explica de ce vin aici aproape zilnic. Nu mă încântă în mod deosebit, nu pot spune că îmi plac oamenii care îl frecventează, nu mă leagă vreo amintire preţioasă de el şi nici ieftin Mai departe »

exorcizat banner

Un scriitor înnăscut

Radu Găvan – Exorcizat Editura Herg Benet, Colecţia Cărţile Arven Bucureşti, 2014   În istoria literaturii există cazuri rare şi, de aceea, spectaculoase când un autor de real talent a ieşit la iveală gata format. Deşi nimic din trecutul lui profesional nu îl canalizează pe direcţia literelor, autorul în cauză Mai departe »

coraline banner

E timpul pentru o poveste

Neil Gaiman – Coraline Traducere de Florentina Hojbotă Editura Arthur, Bucureşti, 2014   Din când în când simt nevoia de a ieşi din zona mea de confort literar pentru a-mi limpezi puţin mintea şi cu alte genuri decât cele „obişnuite”. De această dată, m-am oprit la Neil Gaiman şi la Mai departe »

omul-umbra-banner

Un Crăciun detectivistic

Dashiell Hammett – Omul umbră Traducere de Vali Florescu Seria Noir Masters Editura Paladin, Bucureşti, 2013   Când auziţi Hammett, probabil vă gândiţi la Sam Spade şi la Şoimul maltez. Asta nu e rău, dar să nu uităm că Hammett a mai scris încă patru romane, Omul umbră fiind ultimul Mai departe »

Dark Tales banner

Ciprian Mitoceanu: “Dacă ai o mie de povestiri în sertar, nu se pune”

Ciprian Mitoceanu s-a născut în data de 19 martie 1976, la Suceava. În 1999 a absolvit Facultatea de Litere şi Ştiinţe, secţia Istorie-Geografie, a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Studii aprofundate în domeniul istoriei statelor din SE Europei, în cadrul aceleiaşi universităţi (2003). Studii postuniversitare, profesor documentarist, la Universitatea Mai departe »

Suspansul începe în vis

Vorbeam cu un prieten, la un moment dat, despre cât de fascinant este Neil Gaiman şi ne-am propus, în intimitatea chat-ului, să ne scriem impresiile pe care autorul ni le plantează în suflet. Să schimbăm opinii aşa cum schimbam, pe când eram mici, abţibilduri cu maşini de la gumele Turbo.

M-am apucat de Gaiman. Am citit The Tragical Comedy or Comical Tragedy of Mr. Punch, Crazy Hair, Mirrormask, Fortunately the Milk, Pulbere de stele, Oceanul de la capătul aleii şi am ajuns la seria Sandman.

Gaiman m-a lovit precum un marfar. În plin. Din plin. Citeam şi, înainte să mă culc, ţinteam tavanul şi mă prăbuşeam în sus, mă topeam în cutele varului neîndemânatic aplicat. Căutam drumul spre realitatea alterată cu care Gaiman m-a năucit.

Alterealitate. Realitatea plină de neînţeles. De magie. De mister. De suspans.

Radu Găvan: „Tot ce am nevoie ca să scriu se găseşte înăuntrul şi în jurul meu în acelaşi timp”

Pe Radu Găvan l-am descoperit aşa cum i-am descoperit pe majoritatea celor care scriu din pură plăcere, fără a fi încartiruiţi în vreun fel, şi caută să afle o părere sinceră despre produsul muncii lor. Mi-a trimis un e-mail însoţit de un triptic în proză numit Demonul şi ploaia. L-am citit şi am fost profund impresionat. Fără a mai sta pe gânduri, mi-am procurat şi romanul pe care am aflat imediat că autorul îl publicase în regim indie pe Smashwords. Când l-am terminat şi pe acela am ştiut că Radu Găvan este un scriitor despre care trebuie să se audă. Şi iată că se aude. Romanul cu pricina, Exorcizat, a fost reluat de curând într-o ediţie elegantă la Herg Benet, colecţia Cărţile Arven, ceea ce nu face decât să-l aşeze în lumina justă a atenţiei publice. Plecând de la acest eveniment am început dialogul de mai jos.

M.P.

O aventură cât un ocean

Neil Gaiman – Oceanul de la capătul aleii
Traducere de Iulia Dromereschi
Editura Paladin, Bucureşti, 2013

 

Neil Gaiman ştie să scrie. Poţi ajunge la concluzia asta citind oricare dintre cărţile pe care le-a semnat. Şi, mai mult decât atât, îi şi place să scrie. Are atâta talent de povestitor, încât şi dacă ar relata despre felul cum paşte o capră în grădină tot şi-ar capta auditoriul. Nu e greu să ţi-l închipui în postura unui bunic sfătos şi albit de ani (mai are, totuşi, până atunci) care le spune povestea de seară nepoţilor. Chiar dacă „nepoţii” s-ar putea să aibă la rândul lor nepoţi.

Schimbăm lumea?

În ultimii douăzeci de ani (sau poate chiar mai mult decât atât) am crezut cu tărie că o carte care să schimbe lumea nu va mai putea exista niciodată. Am simţit că asta este realitatea de acum – una în care o carte (oricât de puternică, minunată şi revoluţionară ar fi ea) nu va avea forţa să lupte cu obişnuinţele, confortul şi prejudecăţile unei lumi care nu se mai poate opri nici măcar pentru o secundă ca să privească înapoi şi să-şi pună întrebarea în ce direcţie merge. Unul dintre motivele pentru care o carte nu mai poate schimba lumea – aşa cum a fost posibil totuşi cândva – este acela că lumea din prezent nu mai este atât de vie pe cât îi place ei să creadă; şi, atunci, cum ai putea schimba ceva mort, nemişcat, împietrit, anchilozat şi autosuficient?

Întunericul meu

Data trecută am promis că vă voi spune despre ce este vorba în această rubricuță. Întru o mai bună lămurire a domniilor voastre voi aşterne în cele ce urmează câteva cuvinte despre mine şi al meu Exorcizat.

În general nu îmi plac regulile într-ale scrisului, aşa cum detest de altfel orice formă de îngrădire a creativităţii. Există totuşi o idee de bază pe care o îmbrăţişez şi urmez – scrie despre ce ştii. Pentru mine această poruncă echivalează cu – scrie despre ceea ce eşti, în toate formele posibile, spiritual sau material, imaginaţie sau realitate. Nu contează că nu ţi s-a întâmplat, ai gândit-o – face parte din tine, că vrei sau nu, că-ţi face plăcere au ba. Unele idei îţi intră în minte cu sau fără voia ta. Şi rămân acolo pentru totdeauna.

Erou negativ simpatic? Se poate.

Jeff Lindsay – Dexter: Vise întunecate
Traducere de Ona Frantz
Editura Paladin, Bucureşti, 2014

 

În calitate de consumatori de televiziune, bănuiesc că majoritatea dintre voi au auzit de serialul „Dexter”, dacă nu l-aţi şi vizionat. Eu unul am auzit, dar balanţa mea înclină, ca de obicei, în favoarea cărţilor. De aceea am preferat să aştept apariţia primului volum din seria celor şapte romane al căror erou principal este de-acum celebrul Dexter Morgan.

Orbire în Tg-Jiu

— Şi ce făceaţi când aţi aflat de dispariţia colegei dumneavoastră? mă întreabă un poliţist gras, cu mustaţă şi ochii bulbucaţi.

— Mă masturbam în camera mea. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut că biata Karina ar fi putut dispărea dintr-odată.

— Şi totuşi spuneţi că aţi lăsat-o singură, în stare de ebrietate, într-un club. Vă aflaţi şi dumneavoastră în aceeaşi stare?

— Da, mă aflam, însă îmi amintesc totul.

Aş fi vrut să adaug asta, dar cei doi idioţi din Poliţia Română nu m-ar fi crezut. Oricum, nici nu s-ar fi obosit să vină până în apartamentul meu dacă Karina nu mi-ar fi fost colegă. Un lucru care ştiam de la început că n-ar fi trebuit să se întâmple, fata asta mi-a adus mereu numai belele. Dacă se apucă ăştia doi să-mi caute prin casă?

Romanian Horror, a Young but Powerful Addition to Horror At Large

Ciprian Mitoceanu – Dark Tales of Sorrow and Despair
Kindle Edition, 2014
Amazon Digital Services, Inc.

 

 

The Romanian horror scene is a poor one. There isn’t any legacy to build on, there are but a handful of writers who cultivated a kind of morbid fantasy vision, and that only incidentally. In this respect, my mind goes to the likes of V. Voiculescu and Mircea Eliade. Romanian writers had no taste for the macabre, and the efforts of such greats as E.A. Poe or H.P. Lovecraft left no mark upon their writing.

Foileton: Psihoze (3)

Continuare din numărul trecut

9

— Nu mai găsesc pe nimeni. De parcă au murit cu toţii.

— Ce joc mai e şi acesta?

— De-ar fi doar atât, aş încerca să caut vreo explicaţie raţională.

— Doar atât? Ce vrei să spui? Din câte ştiu, hotelul Imperial şi-a câştigat renumele pe bună dreptate.

— Afară, dincolo de aceste ziduri, dacă priveşti pe geam, n-ai să vezi absolut nimic. E doar întuneric. Pretutindeni.

— În mod normal, aşa ar şi trebui să fie. Ţin să-ţi amintesc că hotelul e situat într-un loc complet izolat.

— Şi mai e ceva. De cealaltă parte a uşii de ieşire, cât îmi permitea lumina din interior, am văzut nişte pene.

Fără speranţă

1

Cerul era îndopat de nori pufoşi… Părea că lumea întreagă musteşte de apă, pe jos erau bălţi, frunzele copacilor erau ude, vagi raze de soare păreau că aprind fulgere scurte printre norii gri-cenuşiu.

Ploua de 35 de zile fără întrerupere. Străzile orăşelului erau pline de bălţi şi noroi, iar buruienile crescuseră în neştire, ocupând cu lăcomie spaţiile din curţi şi de pe marginea drumului. Vegetaţia aceea de junglă, frunzele verzi şi mustoase provocau anxietăţi. Oamenii se luptau din greu cu pacostea verde care-i invadase. De câte ori jumuleau bălăriile, de atâtea ori creşteau mai mari, mai repede, mai aproape de case… de ei…

Era, mai ales, o afurisită de plantă căţărătoare cu frunze mici şi grase ce se răspândise peste tot… pe garduri, pe pomi, pe stâlpii de la Electrica… Oamenii folosiseră erbicide, coase, seceri  şi cositoare, dar viteza cu care creştea planta făcea eforturile lor inutile. Frunzuliţele în formă de palmă şi vrejurile lacome ocupau din ce în ce mai multe garduri, curţi, stâlpi… începuseră chiar să se caţere pe pereţii caselor. Unii spuneau că trebuie să fie un soi de iederă, alţii că-i un blestem… oricum, odată cu înmulţirea buruienilor au început coşmarurile, tot mai mulţi oameni se trezeau plângând sau ţipând pentru că visaseră că au fost sufocaţi de frunzuliţele pufoase care înaintau cărând după ele vrejuri tot mai lungi şi mai puternice. Veniseră nişte specialişti de la un institut cu litere multe în nume, analizaseră plantele şi spuseseră că toată vina o are ploaia care a creat condiţii propice pentru creşterea plantei, care e doar o banală iederă sălbatică din Brazilia.

Powered by WordPress
css.php